Puține locuri din Egipt par la fel de izolate, sau la fel de improbabile, ca Abu Simbel. Ajungi la marginea cea mai îndepărtată a țării, acolo unde deșertul coboară spre întinderea albastră a lacului Nasser, iar Sudanul se află chiar dincolo de orizont. Anvergura ambiției de aici este copleșitoare de două ori: întâi că Ramses al II-lea a poruncit ca niște coloși de această mărime să fie ciopliți direct într-o faleză nubiană acum mai bine de trei mii de ani, și din nou că, în anii 1960, inginerii au tăiat întregul monument în blocuri și l-au ridicat, bucată cu bucată numerotată, pe un teren mai înalt, deasupra apelor în creștere ale noului baraj. Cele două povești împreună sunt geniul acestui loc.

Marele Templu se anunță cu patru coloși așezați ai lui Ramses, fiecare înălțându-se deasupra intrării, privind peste lac cu calmul zeilor. Treci printre ei în stâncă și muntele te înghite — o sală mărginită de statui-pilon, pereți sculptați cu bătăliile faraonului și, mult înăuntru, sanctuarul unde patru zeități stau în întuneric. De două ori pe an, în jurul datei de 22 februarie și 22 octombrie, soarele de dimineață străbate toată lungimea templului ca să le lumineze. Alături se află micul Templu al lui Nefertari, închinat lui Hathor, unde, pentru o dată, regina este sculptată la fel de înaltă ca regele ei.

Cei mai mulți vizitatori sosesc, văd templele și pleacă în câteva ore, ceea ce e păcat, fiindcă Abu Simbel îi răsplătește pe cei care zăbovesc. Rămâi pentru spectacolul de seară de sunet și lumină, când fațadele devin un ecran pentru vechea poveste spusă în culoare și glas. Și mai bine, petrece o noapte: micul sat nubian are propriul ritm blând, iar la Eskaleh, o eco-cazare de chirpici pe malul lacului, poți mânca mâncare nubiană și privi lumina schimbându-se peste apă. Unii călători ajung la temple printr-o croazieră pe lacul Nasser, alunecând dinspre apă pe măsură ce coloșii se ridică în față.