Saint Catherine se află sus, în interiorul Sinaiului, o tăcere de granit și aer rarefiat și limpede, la vreo 1.600 de metri deasupra mării. Acesta este acoperișul peninsulei, un sanctuar montan unde credința și stânca au fost legate împreună vreme de cincisprezece secole. Beduinii Jabaliya, descendenți ai slujitorilor trimiși să păzească mănăstirea, încă îngrijesc livezile din văile uscate și îi conduc pe călători pe poteci pe care familiile lor le-au străbătut generații întregi. Orașul în sine este mic și fără grabă; adevărata grandoare stă în piscurile care îl înconjoară, în liniștea dintre ele și într-un cer nocturn atât de întunecat și de plin de stele încât pare aproape palpabil.

În inima a toate se află Mănăstirea Sfânta Ecaterina, întemeiată în secolul al VI-lea sub împăratul Iustinian și niciodată abandonată — cea mai veche mănăstire creștină aflată neîntrerupt în funcțiune de pe Pământ. În zidurile ei fortificate crește Rugul Aprins din Cartea Exodului, iar biblioteca ei adăpostește una dintre cele mai mari colecții de manuscrise și icoane timpurii din lume. Deasupra se ridică Gebel Musa, muntele lui Moise, urcat înainte de zori pe poteca de cămile sau pe cei aproximativ 3.750 de Trepte ale Căinței, ca să ajungi pe vârf în timp ce soarele răsare peste o mare de piscuri golașe. Și mai sus se află Muntele Sfânta Ecaterina, cel mai înalt munte din tot Egiptul.

Cea mai liniștită plăcere de aici vine după lăsarea întunericului, când excursioniștii de o zi au plecat, iar frigul se așază. La tabere precum Sheikh Mousa și Fox, gazdele beduine prepară ceai dulce la foc deschis și coc pâine în jar, în timp ce Calea Lactee se rotește deasupra într-o claritate extraordinară. O noapte ghidată de observat stelele, departe de orice lumină electrică, este motiv suficient pentru a face călătoria. Îmbracă-te călduros — chiar și vara, altitudinea trage temperatura în jos brusc odată ce soarele a apus, iar răcoarea deșertului face parte din vrajă.